Am luat trenu' catre infinit.
Da, da, acolo unde cica totu' e posibil.
Mii de persoane cu mii de masti se ascundeau dupa copacii rosii patati cu sangele lor.
Animalele nu mai erau la fel. Acum erau niste fiinte ciudate pe doua picioare, punandu-si tot felul de intrebari precum "oare ce e fericirea? si oare cum o pot gasi?". Isi spuneau "oameni".
Nu am inteles niciodata intrebarile lor. Mi se pareau fara sens. Erau fara sens.
Nu imi placea acolo.
Ma intorc in monotonia in care gasesc fericirea fara sa intreb de ea.