A mai trecut o zi, au mai trecut sperante, au mai trecut cuvinte, am mai trecut eu.
Ma apropii din ce in ce mai repede de 14 ani. Nu vreau. Parca suna mai bine "13" . Suna mai fericit. Parca nu as mai vrea sa cresc. As vrea sa raman asa cum sunt. As vrea sa am 1.63 m pentru totdeauna. As vrea sa am paru atat de ciufluit si nepasator mult timp de acum incolo.. As vrea sa ma simt cum ma simt acum..
Cum ma simt?
Prost. Chiar am o zi proasta. Dar, oarecum, tot fericita sunt.
Oricum, nu vreau sa cresc mare. Vreau sa raman atat de mica. Vreau sa scriu toata viata mea pe blogu' asta. Vreau sa privesc oamenii la care, oarecum, tin, de sus de undeva. Vreau sa plang. Acum ma gandesc ca nu am mai facut demult asta. Nu am mai plans. Si e ciudat, am uitat cum e. Chiar am uitat.
Bunica mea spune ca dupa ce treci prin multe, uiti sa plangi.
Acum chiar ii dau dreptate. Nu am inteles niciodata ce vroia sa spuna. E atat de inteligenta!
As vrea sa raman toata viata mea in metrou, ascultand si fredonand Pasarea Colibri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu